Acasa

Inapoi

Entorse

Traumatismul unei articulaţii provocat de executarea bruscă a unei mişcări sau entorsa, este o problemă care apare frecvent la adulți, fiind mai rar întâlnită la copii. Entorsele se întâlnesc la obezi, sportivi, sedentari sau la cei care poartă încălțăminte neadecvată (tocuri înalte, talpă groasă).

Specialiștii spun că în caz de entorsă cel mai bine este să începem tratamentul de recuperare chiar din perioada imobilizării, astfel încât, în urma exercițiilor fizice să reducem edemul și să calmăm durerea.

Entorsele pot determina diferite leziuni variate ale capsulei articulare, ligamentelor ce stabilizează glezna, uneori și ale cartilajului articular al domului talar și tulburări vasomotorii reflexe: hiperemie, tumefacție, durere, hemohidartroză.

Perioada de recuperare poate varia în funcție gravitatea entorsei, între 6 și 14 săptămâni.

Există persoane care sunt predispuse la entorse.
 Unele persoane fac entorse repetate, situație explicabilă prin factorii care favorizează accidentele: 


1. Predispoziția datorată hiperlaxității ligamentelor conferă instabilitate. Aceasta se tratează prin gimnastică medicală, scopul urmărit fiind fortificarea mușchilor. 


2. Instabilitatea este favorizată de călcatul defectuos, ca și în cazul piciorului cu boltă înaltă.

3. Absența încălzirii la sportivi. 
Antrenamentul și exercițiile care asigură elasticitatea fibrelor musculare, ca și o încălțăminte adecvată, sunt fundamentale. Primul ajutor constă în repaus absolut al articulației respective, cu piciorul ceva mai ridicat, în cazul entorsei situate la gleznă. 
Comprese locale cu apă rece sau cu gheață, schimbate des.

BALSAMUL CU EXTRACT DE TĂTĂNEASĂ este un extract de pulbere de tătăneasă (Symphitum officinale), având efect benefic asupra epidermei; poate fi folosit cu succes în tratarea fracturilor, entorselor, rănilor, inflamațiilor tendoanelor și în resorbția hematoamelor. Balsamul se va întinde pe piele în strat subțire și se masează până la absorbția completă.