Negul este o tumoretă cutanată benignă, de mărime variabilă, de origine virală. Este contagioasă şi apare mai ales pe mâini, pe picioare şi pe faţă.
Apariţia negilor este şi un semn al slăbirii sistemului imunitar. De aceea se vor consuma suplimente nutritive, care întăresc acest sistem.
Vitamina C şi microelementele esenţiale sunt componentele prin care produsul BIOSPECTRUM OMEGA reechilibrează sistemul imunitar al organismului. Se vor utiliza zilnic de două ori câte 20 de picături.
VEROLIT este o soluţie pentru tratarea negilor, conţine acid citric şi acid malic (acizi slabi) în soluţie apoasă. Soluţia se va aplica pe suprafaţa negilor de două ori pe zi.
Varianta mai eficientă este VEROLIT FORTE, care conţine acid monocloracetic. Se utilizează la fel ca Verolitul. Se evită ca soluţiile să ajungă în ochi sau pe suprafaţa mucoaselor sensibile!
Pentru profilaxie, se poate utiliza ULEIUL DE DOVLEAC CU BETA-CAROTEN, deoarece s-a dovedit clinic acţiunea benefică a carotenoidelor asupra negilor.
În săli de gimnastică, la ştrand sau piscină, pentru evitarea contaminării, este indicată purtarea papucilor. Consumul de alcool slăbeşte sistemul imunitar şi astfel predispune la contactarea negilor.
![[]](./themes/quantum/cart_empty.gif)